Cosul este gol
Cum să reduci timpul petrecut la televizor prin jocuri educative pentru copii. 6 propuneri creative

Pentru mulți părinți, obiectivul principal este să-i determine pe cei mici să se implice în diverse acțiuni și activități, astfel încât să reducă timpul petrecut de aceștia la televizor. Mișcarea este importantă la orice vârstă, în special în copilărie. De aceea, adulții trebuie să se gândească la tot felul de jocuri educative pentru cei mici. O soluție de ajutor o reprezintă integrarea jucăriilor potrivite, așa cum sunt și mașinuțele electrice vândute de Autokids, în realizarea unor activități educative pentru cei mici. Iată mai jos câteva propuneri creative!
Beneficiile jocurilor educative asupra dezvoltării copiilor mici
Jocurile educative vin cu o mulțime de beneficii pentru dezvoltarea celor mici. Copiii învață ușor și rapid prin joacă, motiv pentru care este important să integrezi activități care îi pot fascina și îi pot determina să reducă timpul petrecut la televizor sau în fața unui alt device.
Cum alegi jucăriile potrivite pentru vârsta copilului tău
- Este bine însă să te orientezi către jucării potrivite pentru vârsta copilului tău. Observă-i pasiunile și interesele și încearcă să-i oferi ceva în această direcție. Dacă reușești să-l surprinzi plăcut, sigur îl vei ajuta să se implice în tot felul de acțiuni și activități exterioare, care să-l determine să petreacă majoritatea timpului în afara casei.
Jocuri educative de pe autokids.ro care țin copiii departe de ecrane
- Jucăriile de pe autokids.ro pot fi o bună opțiune care să le atragă atenția băieților sau fetițelor de toate vârstele. Aici poți găsi o gamă diversificată de mașinuțe electrice, jeepuri, ATV-uri, tractoare electrice și alte vehicule de exterior pentru cei mici, iar oferta noastră include și opțiuni care stimulează activitatea fizică, interacțiunea și imaginaţia.
- Spre exemplu, tractorașul electric pentru copii cu remorcă Titanium este varianta potrivită pentru vârste peste 3 ani care îi permite copilului să se joace afară. În plus, cel mic își poate imagina că lucrează pe fermă, că transportă jucării sau obiecte ușoare în remorcă. Acest tip de joc implică mișcare, coordonare și responsabilitate (să înveţe să manevreze tractorul, să se asigure că remorca nu este supraîncărcată).
- O altă opțiune pentru un joc dinamic o reprezintă karturile cu pedale pentru copii. Acesta este potrivit pentru activitatea fizică în interior sau în curte, fără motor electric, ceea ce limitează riscul de accidente și necesitatea bateriilor. Copilul pedalează, își folosește forța și coordonarea, în timp ce se simte independent și activ.
- De asemenea, variantele de mașinuțe electrice potrivite pentru copii mici, care imită diverse modele reale pot fi de mare interes. Acestea au viteză moderată și dotări de siguranță, permit alternanța între joacă pasivă și activitate. O astfel de activitate determină copilul să-și petreacă timpul în afara locuinței, în loc să stea în fața televizorului.
Puzzle-uri și jocuri de logică pentru copiii mici
- În categoria jocurilor educative se regăsesc și puzzle-urile. Acestea îi fascinează pe cei mici și îi determină să își folosească abilitatea de a construi, ca să refacă integral modelul propus. Aceste activități ajută copilul să recunoască forme și să dezvolte coordonarea ochi-mână. De asemenea, aventurile logice, prin obstacole improvizate (sărituri peste perne, să ocolească jucării), pot include și componente de puzzle (unde copilul trebuie să aducă o piesă de puzzle de la un capăt la altul). În acest fel, jocul fizic și logic se combină.
Activități creative pentru cei mici
Pe lângă cele menționate, mai poți integra în programul celor mici tot felul de activități creative.
Jocuri de rol cu seturi tematice pentru copiii mici
- Jocurile de rol cu seturi tematice sunt o bună idee pentru petrecerea timpului în familie. Părintele, alături de copil, într-un decor special, pune în scenă un dialog sau o scenetă dintre animațiile preferate ale juniorului.
Activități de pictură și desen cu materiale sigure pentru copii
- Activitățile de pictură și desen sunt o altă idee de luat în calcul care îi poate fascina pe cei mici. Arată-le un model și propune-le să-l reprezinte pe o coală albă.
Idei de raliuri și maratoane
- Ce-ar fi să organizezi un raliu sau un maraton chiar în curtea casei? Îi poți determina pe cei mici să facă mișcare, alergând alături de alți copii într-un maraton special. Ca premiu le poți oferi o recompensă specială, cum ar fi un desert făcut în casă sau o diplomă pentru rezultate extraordinare. Sau le poți organiza un traseu, cu jaloane improvizate, în care fiecare copil conduce o mașinuță electrică potrivită vârstei lui și oprește la indicațiile propuse de tine. Poți alege modelul potrivit de pe magazinele specializate, cum ar fi mașinuțe electrice cu telecomandă, pentru o surpriză de proporții pentru cei mici.
Produse și jucării care încurajează mișcarea și coordonarea copiilor
- Pe lângă ideile menționate mai sus, există și jucării care solicită mișcarea și coordonarea în moduri mai simple. Te poți orienta către mingi moi, seturi mini de golf sau bowling de cameră, frânghii joase sau corzi de sărit. Dacă îți dorești ca micuțul să reducă timpul în fața televizorului, te poți îndrepta către jucării ce îl ajută să stea cât mai mult în spațiul exterior.